Despre narcisism si tulburarea de personalitate narcisica


 

 

Deseori cuvantul narcisic este incarcat de conotatii negative. Este narcisist! Este o acuza ce vine de la cei din jur atunci cand cineva vrea sa iasa in evidenta. Este ceva in neregula cu a fi narcisic!

Dincolo de conotatia negativa, termenii de narcisic si de personalitate narcisica sunt folosite pentru a descrie durerea prin care trece persoana care are trasaturi narcisice.

Nu este usor sa relationam cu o persoana care are tulburare de personalitate narcisica. Persoana cu tulburarea de personalitatae narcisica are multe mecanisme de aparare pe care le foloseste pentru a sta departe de durerea pricinuita de un sens al sinelui negativ.

Persoana narcisica este ca un print cu o coroana de aur, fascinanta si bogata, dar sub aceasta imagine se releva sufletul unei broaste cautand regatul pierdut. (Lederer, 1997)

 

Ce este narcisismul?

 

„Termenul de „narcisism” a fost pentru prima data folosit in mod semnificativ din punct de vedere psihologic de catre Havelock Ellis (1898/1933) care il conceptualizase ca auto-eroticism (satisfacere sexuala fara stimularea de catre alta persoana) . Paul Nacke (1899) a utilizat termenul pentru a descrie perversiunea de a fi preocupat cu privirea si placerea propriului corp. Freud (1910/1957, 1911/1925) a conceput initial narcisismul ca pe o faza normala a dezvoltarii intre auto-eroticism si iubirea-obiect. Mai tarziu (Freud, 1931) a descris tipul libidinal narcisic care, in acord cu descrierea lui Reich (1933), corespunde mult cu descrierea portret din editiile recente „DSM”. „ (Adaptarile de personalitate, Vann Joines, Ian Stewart)

 

Tulburarea de personalitate narcisica

 

Tulburarea de personalitate narcisica se descrie acum in DSM-IV-TR ca:

 

“Un patern marcant de grandiozitate in fantezii sau in comportament, nevoia de admiratie, lipsa de empatie, incepand cu perioada adulta timpurie si prezenta intr-o varietate de contexte, dupa cum este indicat in cinci (sau mai multe) din urmatoarele:

 

1. Are un simt grandios al importantei sale (de exemplu, exagereaza realizarile si talentele, se asteapta sa fie recunoscut ca superior)
2. Este preocupat cu fantezii de succes nelimitat, putere, stralucire, frumusete sau iubire ideala
3. Crede ca el este „special” si unic si nu poate fi inteles sau asociat decat cu alti oameni (sau institutii) speciale
4. Pretinde admiratie excesiva
5. Are sentimentul ca totul i se cuvine, adica are asteptari nerealiste cu privire la un tratament deosebit de favorabil sau intelegere imediata a asteptarilor lui/ei
6. Este un exploatator al celorlalti, adica profita de pe urma celorlalti pentru a-si atinge obiectivele
7. Lipsa de empatie. Nu doreste sa recunoasca sau sa se identifice cu sentimentele si nevoile celorlalti
8. Este adesea invidios pe ceilalti sau crede ca ceilalti sunt invidiosi pe el/ea
9. Arata comportamente sau atitudini arogante, trufase” (DSM-IV-TR, 2000, p. 717)

 

Narcisicii sunt foarte activi dar de fapt ei activeaza un sine fals, grandios, nu un sine real. Ei actioneaza ca si cum ar fi perfecti si nu au nici o problema. Nu vor sa aiba de-a face cu sentimentele de vulnerabilitate. Sunt blocati din punct de vedere al dezvoltarii.

Bebelusul trece printr-o perioada normala, sanatoasa, de narcisism, in care experimenteaza cum este sa fie centrul universului. Bebelusul percepe lumea ca fiind construita in totalitate pentru a-i satisface lui nevoile. Tot ceea ce trebuie sa faca este sa planga si lumea va raspunde si va avea grija de el. Aceasta faza este importanta pentru copil pentru a dezvolta stima de sine. Intr-o dezvoltare normala, grandiozitatea copilului este dezumflata treptat, in timp ce copilul trece printr-o serie de rani narcisice, prin care isi da seama de crudul adevar: ca el nu este centrul universului. Sentimentele si nevoile celorlalti trebuie sa fie luate in considerare impreuna cu ale lui. Cu timpul, copilul se adapteaza acestui fapt si invata sa-si implineasca nevoile concomitent cu implinirea nevoilor celorlalti.

In cazul tulburarii de personalitate narcisice, copilul nu este nevoit sa treaca prin perioada ranii narcisice. In anumite cazuri, parintii copilului au nevoie ca, copilul lor sa fie special pentru ca parintii sa-si hraneasca propria lor foame narcisica. Parintii pot fi ei insisi narcisici si sa transfere propriile lor aspiratii si ambitii catre copil privindu-si copilul ca un geniu in devenire sau atribuindu-i calitati speciale.” (Masterson, 1993)

Adeseori ei rasfata si fac pe plac copilului si astfel il invata pe copil ca fiecare dorinta este un ordin si ca poate sa primeasca fara sa dea nimic in schimb si merita un tratament special fara nici cel mai mic efort. In alte cazuri, comportamentul poate fi apararea copilului impotriva sentimentului de abandon si de a fi nesemnificativ in incercarea de a „demonstra tuturor” si de a-i intrece pe ceilalti.

In alte cazuri, copilul este apreciat pentru aparenta lui umflata si nu este bagat in seama atunci cand este un copil normal, natural. De fapt, copilul poate fi vazut ca dezgustator si disfunctional atunci cand se simte vulnerabil. Mesajul pe care il primeste copilul este „este totul sau nimic” – esti minunat sau disfunctional, nu exista cale de mijloc. De aceea, copilul se adapteaza prin incercarea de a parea tot timpul minunat.

Dedesubtul fatadei grandioase de sine fals este un copil terifiat, caruia ii este frica ca va inceta sa existe daca nu este special si unic. O persoana a descris aceasta frica ca o frica de efectiva dizolvare. O alta a descris-o ca o frica de a se sfarama intr-un milion de bucati.

Indivizii narcisici invata sa se relationeze cu ceilalti ca si cum ei ar fi o extensie a sinelui care sa fie utilizata pentru propria lor desfatare narcisica, mai degraba decat indivizi separati, cu propriile lor sentimente si nevoi.

Confrom cu Masterson (1993) narcisicii pot fi impartiti in „exhibitionisti” si „retrasi”.
Narcisicii exhibitionisti vor avea in permanenta o aparare sub forma unui fals sine grandios si doresc ca ceilalti sa fie audienta lor admirativa.

Narcisicii retrasi vor vedea o alta persoana ca speciala si unica si vor dori sa se scalde in gloria lor. Narcisicii retrasi incep prin a fi narcisici exhibitionisti, dar vor fi raniti adanc de un parinte gelos sau de un alt individ si intra „in retragere” pentru a preveni alte viitoare rani. Cel mai adesea aceasta apare pentru ca unul dintre parinti a fost un narcisic exhibitionist si celalalt un narcisic retras. Initial copilul a fost tratat ca fiind special si unic pana cand parintele care era narcisic retras a devenit gelos si „l-a pus pe copil la locul lui”. Copilul a invatat ca poate fi in continuare special prin relationarea cu parintele care era narcisic exhibitionist. In viata de mai tarziu, persoana cauta indivizi speciali, unici, cu care el poate fi in legatura si astfel sa se simta special pentru ca este asociat cu acesti indivizi.

Narcisicii vor opera pe un continuum de la joasa la inalta functionare.

Narcisicii cu functionare joasa seamana foarte mult cu Antisocialii. Adaptarea de pesonalitate antisociala este in mod obisnuit una din adaptarile lor de supravietuire. Ei se regasesc deseori in populatia criminala.

Narcisicii cu functionare inalta utilizeaza mai mult adaptarea paranoica, impreuna cu cea antisociala. Ei tind sa fie antreprenori, avocati, politicieni de succes, sau lideri carismatici, dar ii folosesc si abuzeaza de cei cu care sunt in relatii.

In timp ce narcisicii exhibitionisti pot aparea la o prima vedere ca avand un succes relativ, este important sa tinem minte ca ei de fapt activeaza o aparare printr-un fals sine grandios, decat un sine real.

Narcisicii retrasi au dificultati in a mentine apararea falsului sine grandios.

Problema principala pentru narcisici este ca ei nu au fost considerati niciodata OK atunci cand erau normali. In schimb, narcisicii trebuiau sa para minunati, speciali si unici pentru a fi considerati OK. Ei n-au avut permisiunea sa aiba nevoi de dependenta normale si naturale, adica ocazional sa se simta tristi si sa aiba nevoie de sustinere.

Au primit mesaje cum ca trebuie sa „fie perfecti si puternici”. De asemenea sa nu fie ei insisi, ci imaginea ideala din capul parintilor sai, sa nu fie apropiati si increzatori, sa nu simta ceea ce simt ei, sa simta ceea ce simt parintii lor.

Ei au fost vazuti ca fiind fie minunati fie au fost dispretuiti. Narcisicii au tendinta de a se concentra in afara, decat sa vorbeasca despre ceea ce se intampla in interiorul lor.

 

Iubirea de sine patologica presupune:

 

• Un egocentrism exagerat
• Grandiozitate
• Sensul superioritatii
• Discrepanta intre ambitiile lor si ce pot realist
• Deseori au un sistem de valori copilaros (aspect, putere, bogatie)
• Dependenta de aprobarea celorlalti
• Lipsa de empatie pentru ceilalti

 

Conform Mariei Teresa Tosi narcisismul este dat de grade si niveluri diferite de:

• Egocentrism
• Investitie emotionala in sine si in ceilalti
• Complexitate, diferentiere, acuratete in reprezentarea sinelui
• Calitatea si dezvoltarea increderii in sine

Patologia apare cand cele patru dimensiuni sunt problematice. Apare ca urmare a unui un esec sistematic si cronic in empatie din partea parintilor.

 

Semne de narcisism:

 

• Ingrijorare pentru sine excesiva
• Furie cand ceilalti nu se adapteaza prioritatilor lui
• Dificultati in reglarea stimei de sine

 

Rusinea in narcisism

 

Pierdera fundamentala a sinelui este centrala in patologia narcisica. Rusinea este despre a fi vazut.
Contaminarea fundamentala la nivelul rusinii este fuziunea dintre ceea ce esti si comportament. Nu exista distinctie intre acestea.
Narcisicul hipervigilent decide sa nu fie vazut. Este mai putin dureros asa.

 

Cum sa ne purtam cu personalitatile narcisice:

 

Recomandabil

 

• Oferiti-le feedback-uri pozitive sincere, autentice
• Sa le explicati reactiile celorlalti
• Sa respectati cu scrupulozitate convenientele
• Nu le aduceti critici decat atunci cand este absolut necesar, si atunci fiti extrem de precisi
• Sa pastrati discretia in privinta propriilor voastre reusite si privilegii

 

Nerecomandabil

 

• Sa va opuneti sistematic
• Sa nu fiti atenti la tentativele de manipulare
• Sa le faceti vreodata o favoare pe care nu doriti s-o reiterati
• Sa va asteptati la recunostinta

 

 

 

Bibliografie:

Adaptarile de personalitate, Vann Joines, Ian Stewart
Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile, Francois Lelord, Christophe Andre