Ce este Analiza Tranzactionala?


 

 

 

analiza tranzactionala

Analiza Tranzactionala s-a nascut din psihanaliza clasica, avandu-l ca parinte pe Eric Berne.

Eric Berne s-a nascut pe 10 Mai 1910 la Montreal. Numele sau adevarat este Eric Leonnard Bernstein. A fost medic psihiatru si a inceput sa studieze psihanaliza in 1941. In 1956 a dorit sa devina membru al institutului  psihanalitic profesionist, dar a fost respins. Atunci a hotarat sa elaboreze o noua abordare a psihoterapiei  si in 1957 a scris o lucrarea pe care a intitulat-o ”Analiza Tranzactionala: o noua si eficienta metoda de terapie de grup”.

 

Analiza Tranzactionala (AT):

 

  • este o teorie explicativa a dezvoltarii personalitatii, care ne ofera  o imagine despre cum sunt oamenii organizati psihologic.
  • un sistem psihoterapeutic dedicat dezvoltarii si schimbarii personale
  • ofera o teorie a comunicarii
  • ofera o teorie a dezvoltarii copilului
  • ofera o teorie a psihopatologiei

 

Ca teorie a dezvoltarii personalitatii Analiza Tranzactionala foloseste ca model modelul starilor eului pentru a explica modul in care oamenii sunt structurati din punct de vedere psihologic.

Ca teorie a comunicarii Analiza Tranzactionala foloseste conceptul de tranzactii pentru a analiza ce se intampla din punct de vedere psihologic intre doi oameni.

 

Scopul in AT

 

Scopul general in Analiza Tranzactionala, ca metoda terapeutica, este schimbarea. Dar cum ne putem da seama de schimbare? Cum isi pot da seama clientul si terapeutul ca schimbarea s-a intamplat? Obiectivul principal al schimbarii il reprezinta autonomia.

Berne a descris autonomia ca fiind manifestata prin declansarea si manifestarea a trei capacitati:

  • Constientizarea
  • Spontaneitatea
  • Intimitatea

 

Filozofia AT

 

Analiza Tranzactionala se bazeaza pe cateva premise filosofice:

 

  • Toti oamenii sunt OK.
  • Fiecare om are capacitatea de a gandi.
  • Oamenii isi decid in mod liber destinul, iar aceste decizii pot fi schimbate.

 

Domenii de specializare si aplicatii practice ale Analizei Tranzactionale

 

Domenii de specializare

 

  • Clinic
  • Educational
  • Organizational
  • Consiliere

 

Aplicatii practice

 

  • este un sistem de psihoterapie
  • se foloseste in medii educationale oferind suport celor care sunt implicati in activitati de invatare si predare
  • este un instrument valoros in management, comunicare si analiza organizationala
  • poate fi folosita ca instrument in orice mediu in care este nevoie de intelegerea omului, a relatiilor umane.

Atat in conceptele sale cat si in practica, AT –ul integreaza dimensiunile:

  • cognitiva
  • emotionala
  • comportamentala
  • corporala

Are atat o teorie a mintii, o teorie a emotiei, o teorie a comportamentului si a legaturilor dintre acestea trei si experienta somatica.

 

Mai multe despre Analiza Tranzactionala poti citi aici.

 

Cateva concepte din Analiza Tranzactionala

 

 

Scenariul de viata este un concept care explica felul in care tiparele de viata prezente isi au originea in copilarie. Berne a definit scenariul de viata ca fiind “un plan de viata inconstient”, “un plan de viata creat in copilarie, intarit de parinti, justificat de evenimentele ulterioare si culminand cu o alternativa aleasa”  Analiza Tranzactionala ofera explicatii asupra modului in care continuam sa folosim strategiile din copilarie in viata adulta si a modului in care ne justificam credinta in aceste strategii prin intemediul jocurilor pentru a ne intari pozitia de viata.

 

Urmareste filmuletul de mai jos despre Starile Eului si cateva tranzactii simple:

 


 

Cum te poate ajuta AT?

 

Analiza Tranzactionala poate oferi solutii eficiente in orice domeniu unde este nevoie de intelegerea oamenilor:

 

  • este o teorie care are concepte simple, logice care te pot ajuta sa te intelegi mai bine pe tine si felul in care relationezi cu oamenii
  • in psihoterapie este folosita pentru a constientiza comportamente, emotii si ganduri care isi au radacina in copilarie si care, in mod inconstient, acestea ne afecteaza prezentul
  • conceptele din AT si relatia terapeutica faciliteaza obtinerea autonomiei si a autenticitatii.
  • in psihoterapie clientul este vazut ca partener egal in relatia terapeutica, avand abilitatea de a se schimba si dezvolta
  • te poate ajuta sa gasesti raspunsuri la intrebari de genul: de ce fac ceea cea fac asa cum fac?, de ce cu unele persoane ma comport intr-un fel si cu altele altfel?, de ce imi este greu sa am relatii satisfacatoare?,  de ce mi se intampla mie asa ceva in mod repetat?
  • te poate ajuta sa iti construiesti propriul puzzel interior si sa gasesti sens in viata
  • Berne a scos in evidenta ca misiunea terapeutului AT este “sa vindece pacientul”, nu doar sa-l ajute “sa faca progrese”. El sugereaza ca “a te vindeca” inseamna sa lepezi pielea de broasca si sa-ti reiei intrerupta dezoltare de print sau printesa, in timp ce “a face progrese” inseamna sa te simti mai confortabil ca broasca. Vindecarea este un proces progresiv de a invata optiuni noi, rareori este un eveniment definitiv.

 

Exemplu

 

Un exemplu de analiza a situatiei unui client, folosind concepte din AT:

David avea 20 si ceva de ani. La aceasta varsta “el trecuse prin mai multe relatii cu femei cu care locuise impreuna. De fiecare data femeia se mutase de la David dupa aproximativ un an. El recunoaste ca a provocat el isusi un asemenea rezultat cerandu-se cu prietenele lui, fiind gelos, actionand intr-un mod iritat si agresiv. Acum David se afla intr-o noua relatie cu o femeie pe care o iubea si o pretuia. Se temea ca el va rupe acea relatie in acelasi mod binecunoscut. Desi era constient de propria agresivitate si gelozie, nu se simtea in stare sa se controleze cand incepea sa simta acele emotii. Tocmai o lovise  de curand pe prietena lui , care-l ameninta ca-l paraseste. Acesta a fost momentul cand a venit la terapie. 

O analiza a Sistemului Racket a acestei probleme ne duce inapoi in copilaria lui David. In primele luni de viata David se bucura de apropierea fizica intima care exista intre un bebelus foarte mic si mama sa; dar cand David a crescut putin, imediat dupa aniversarea de un an mama lui a inceput sa aiba sentimentul ca el nu mai era ghemotocul acela dragalas de la inceput. Acum era mai mobil si uneori se zbatea. Avea toane si cand se murdarea mirosea . Desi nu isi dadea seama de asta, mama a reactionat respingandu-l fizic pe David. 

Cu constienta lui alerta de copil, David a perceput semnalele de respingere ale mamei. A avut o senzatie de soc si dezorientare: ce se intamplase cu lumea din ju? Cel mai grav, oare mama o sa-l mai lase singur de tot? Gandindu-se la aceasta posibilitate, David s-a simtit terorizat si cumplit de ranit. Totusi, de fiecare data cand el se intindea spre mama sa-l aline, ea parea sa-l respinga din nou.Desi isi exprima spaima si dezamagirea, nevoile lui David nu erau satisfacute. 

Incapabil sa inteleaga motivele faptice ale retragerii mamei, David a dat un inteles propriu situatiei tragand concluzia:”Eu sunt de neiubit. Ceva e in neregula cu mine.  Si astfel si-a format Convingeri Scenariale Esentiale despre el insusi”

Pe aceeasi linie a adoptat si Convingerea Scenariala Esentiala:”Alti oameni, in special femeile importante ma resping. Lumea este un loc infricosator, singuratic si imprevizibil.

Ajungand la concluzia ca exprimarea dezamagirii si a temerii nu atrage dupa sine satisfacerea nevoilor sale, dupa un timp, David a renuntat si a adoptat cea de-a doua strategie care i s-a parut buna. A descoperit ca exprimandu-si furia obtine macar un picde atentie din partea mamei. Facand uz de furie sau maraind, o putea face macar sa urle si sa se incrunte la el. Desi acest gen de atentie negativa era dureroasa, tot era mai buna decat nimic. David a decis atunci:”Cel mai bun mod de a imi vedea dorintele indeplinite este sa imi manifest furia. El invatase sa-si acopere sentimentele autentice de teama si dezamagire cu furie…””

“(exemplu preluat din AT astazi, O noua introducere in Analiza Tranzactionala, Ian Stewart, Vann Joines)

 

Carti de Analiza Tranzactionala in limba romana

 

 

 

Bibliografie:

AT astazi, O noua introducere in Analiza Tranzactionala, Ian Stewart, Vann Joines

“Analiza Tranzactionala, psihoterapie si consiliere, Christine Lister – Ford”