Fetita statea cu nasul lipit de fereastra si privea afara cum ploaia cadea si isi aduna stropii in curtea din fata casei. “Sunt stropi mari” isi spunea fetita, “si cad repede”. “O sa inceteze in curand si o sa pot iesi afara!” Stia sa faca diferenta intre o ploaie de vara puternica si scurta si o ploaie de toamna, cu stropi marunti care nu se mai opresc. A stat de multe ori asa, contempland ploaia. Asteptand ca norii sa se dizolve ca sa poata sa iasa in curte. Ii placea sa iasa dupa ce ploaia s-a oprit si sa asculte cum cerul isi retrage tunetele si fulgerele. Ii placea sa asculte pasarile care par sa se bucure si ele de apa din cer. Ii placea sa se plimbe prin ploaie vara, cand picaturile nu erau asa de mari si de agresive si erau calde. Ii placea sa stea pe jos si sa isi suspende picioarele in apa adunata dupa ploaie.
Intr-o zi , cand toata lumea era ocupata cu treburi cotidiene si nimeni nu se ocupa de ea, fetita iesi din casa. Ploua incet. S-a strecurat in gradina. Iarba era mare si uda. . Vrabiutele aveau un strigat ascutit si tunetul care se retragea incet. Fetita se bucura de aceasta galagie provocata de ploaie. Din cand in cand mai auzea vocea bunicilor prin curte, sau cate o masina care trecea pe drum. Cunostea sunetul MASINII. Masina care in fiecare saptamana oprea in fata portii si toti copiii sareau in sus de bucurie. Fetita stia ca este iubita, dar ii era uneori dor sa petreaca timp si cu adultii. Insa, intelegea ca adultii erau ocupati cu treburi pentru adulti. Iar aceasta masina aducea mereu cu ea un adult caruia ii placea sa se joace cu copiii. Asa ca, distingea cu usurinta zgomotul ei. Si stia ca nu ea trecuse acum pe strada.
A intalnit un greieras. Greierasul era in toiul repetitiilor. Avea sa isi faca debutul pe scena si avea emotii. Fetita l-a ascultat cantand si l-a aplaudat. I-a urat mult succes , iar greierasul a invitat-o la spectacol.
Intr-unul din colturile gradinii gasi un catelus. Catelusul plangea. Spunea ca s-a ratacit de mama lui. Fetita nu stia cum sa-l ajute. L-a luat insa in brate , l-a mangaiat si s-a jucat cu el pana s-a facut intuneric.
Cand s-a trezit, fetita l-a gasit pe catelus langa ea. De atunci au impartit multe bucurii si tristeti.
Fetita a crescut intre timp. Si gradina s-a schimbat de atunci. Dar, de fiecare data cand intalneste undeva prin lume, ploaia calda de vara, cand vorbeste cu un greieras sau cu vreun gandacel, cand vede o gradina sau aude tunetul care se retrage, fetita care nu mai e fetita, se bucura de fiecare data. De altfel, prietenii din copilarie nu se uita niciodata!
________________________
Gradina din poveste nu este doar un loc de joaca, ci refugiul intuitiv al unui copil cu o sensibilitate ridicata. Pentru copiii hipersensibili (HSP), care proceseaza fiecare stimul din jur cu o intensitate profunda, lumea adultilor grabiti poate deveni rapid coplesitoare. Cand nu gasesc spatiu sau prezenta directa, ei nu isi opresc nevoia de atasament ci o transpun in natura: in ritmul ploii, in grija atenta pentru o vietate marunta sau in dorinta sincera de a alina un pui ratacit.
Această capacitate timpurie de a empatiza cu tot ce ii inconjoara este atat o resursa uriasa, cat si o forma de protetie emotionala. In singuratatea lor blanda, copiii HSP invata sa-si creeze punti de siguranta acolo unde simt ca pot fi ei insisi, fara teama de a fi „prea mult”. Prietenii lor marunti — greierii, stropii de ploaie, catelusii gasiti pe drum raman ancorati in memoria afectiva ca primele dovezi ca lumea poate fi un loc cald si primitor, daca este privita cu rabdare.