Sunt o persoana curioasa in legatura cu functionarea psihicului uman si imi place sa incerc abordari noi si diferite pentru a-l cunoaste. Cand sunt impactata de o abordare si rezonez cu ea, continui sa ma formez in aceasta abordare la nivel profesional.
Mi-am dorit sa studiez psihologia inca de cand eram in liceu. Pe atunci citeam romane psihologice scrise de autori celebri ai genului (Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev). Am citit cu mare curiozitate romane scrise de Irving Stone in care autorul a descris viata fictiva a unor mari personalitati artistice (Vincent Van Gogh, Michelangelo Buonarroti). Intelegerea vietii lor mi-a dat ocazia sa capat o oarecare cunostere a propriei mele vieti. In aceste carti am gasit o oglinda pentru mine si citindu-le am primit permisiunea (James R. Allen; Barbara Ann Allen, 1972) de a simti ceea ce simteam. Citind despre suferinta interioara a personajelor, am simtit ca nu sunt singura in suferinta mea. Cartile de psihologie, romanele, povestirile, precum si unele biografii au fost o sursa de informatii pentru mine, precum si o sursa de inspiratie pentru propria mea dezvoltare. In interiorul lor, cautam informatii, permisiuni si resurse pentru lumea mea interioara.
Prima mea intalnire cu psihoterapia a fost in 2003 in primul an la Facultatea de Psihologie. Mi-am inceput calatoria de autocunoastere in cadrul abordarii Psihoterapiei Experientiale. Am facut multa munca de auto-reflexie. In acea etapa am invatat cum sa imi acord atentie si sa devin constienta de procesele mele personale.
Apoi, in anul doi de facultate, am participat pentru prima data la un workshop de Analiza Tranzactionala. Experienta a fost intensa si coplesitoare. Informatia a fost structurata si bogata. M-am simtit binevenita in acel grup. A fost o atmosfera placuta si stimulatoare. Asa a inceput calatoria mea cu formarea in Analiza Tranzactionala.
M-am intrebat adesea „Cine sunt eu?”. Aceasta a fost o intrebare existentiala la care am reflectat mult timp. Imi amintesc ca mi-am pus aceasta intrebare pentru prima data cand eram eleva in liceu, cand aveam 13 ani.
Imi amintesc ca una dintre colegele mele la un moment dat a tot repetat intrebarea: „Cine sunt eu?”, „Cine sunt eu, Ana?”. Si ea repeta in mod obsesiv: „Ana”, „Ana…”, „Eu sunt Ana”. De atunci am inceput sa-mi pun aceeasi intrebare.
Pentru mine, intrebarea „Cine sunt eu?” are si un aspect existentialist umanist (dr. Kirk J. Schneider, dr. Orah T. Krug, 2017), aspect asupra caruia am inceput sa reflectez cand am devenit studenta la Facultatea de Psihologie.
Pe atunci incepusem sa aflu lucruri despre mine in cadrul grupurilor de dezvoltare personala la care participam. Am aflat ca adesea oamenii se identifica cu comportamentul lor, cu ceea ce simt, cu ceea ce gandesc, cu numele sau corpul lor, dar nu sunt nici una dintre toate astea. M-am intrebat atunci si uneori inca ma intreb acum, cine sunt eu daca nu ma identific cu niciunul dintre acele aspecte ale mele?
Imi place un citat al Virginiei Satir care ma ghideaza in munca mea de terapeut: „Cred ca cel mai mare dar pe care l-as putea primi de la cineva este sa fiu vazuta, ascultata, inteleasa si atinsa”. (Virginia Satir). In opinia mea, acest citat rezuma nevoile psihologice umane de baza: de a fi vazuti, validati, oglinditi, ascultati, de a avea ocazia de ne exprima emotiile, de a ne simti intelesi si de a avea experienta de a fi atinsi, de a fi impactati si de a avea un impact intr-un mod pozitiv (R. G. Erskine, Rebecca L. Trautmann, 1996).
In 2009 am inceput un training de formare in metoda Constelatiilor Familiale. In acesta formare am inteles mai bine cum sunt transmise tiparele comportamentale transgenerational si cum se transmite scenariul de viata de la o generatie la alta.
In grupul de formare in Constelatii Familiale am avut ocazia sa ma deschid emotional la un nivel profund, sa intru in contact cu unele dintre emotiile mele intense si sa le exprim, m-am simtit continuta, am primit permisiunea de a ma exprima intr-o maniera autentica si respectuoasa. Aceasta a fost o experienta foarte valoroasa pentru mine. Am simtit ca sunt atinsa, vazuta si apreciata.
Metoda Constelatiilor Familiale m-a ajutat sa observ si sa inteleg modul in care s-au transmis de la o generatie la alta injonctiunile, driverele, adaptarile de personalitate, bolile si suferintele, dar si resursele in cadrul familiei mele.
In munca mea, vad ca a deveni constienti de tiparele transgenerationale si a le intelege poate ajuta oamenii sa depaseasca limitarile acestora, precum si sa aprecieze unele resurse potentiale din trecut care pot fi utile in prezent.
Dezvoltarea mea personala, pregatirea AT in psihoterapie, munca cu clientii, intalnirile de intervizare, supervizarea, toate acestea m-au ajutat sa inteleg cine sunt, sa devin din ce in ce mai mult cine sunt acum, sa fiu in contact cu propriul meu Sine si cu lumea din jurul meu.
