Analiza unor aspecte culturale romanesti. Din experienta unui psihoterapeut

Image by Robert Balog from Pixabay

Parintele Critic

Parintele Critic este un termen din Analiza Tranzactionala care se refera la acea parte din noi care se comporta intr-un mod critic, arogant, desconsiderator. Atunci cand criticam pe cineva sau ceva spunem ca suntem in Starea Eului de Parinte Critic.

De cate ori tin cate un atelier sau workshop destul de des printre participanti se afla cel putin o persoana care are un comportament critic si carcotas. Unii dintre ei recunosc ca sunt critici, aroganti, dar nu vad nici un motiv sa schimbe asta.

Intalnesc mult „trebuie” in munca mea. „Trebuie” ca asa spune societatea, ca asa face toata lumea, ca asa este frumos, etc. Uneori acest „trebuie” da tonul in viata oamenilor, alteori energia se afla in Copilul Rebel sub forma lui „nu vreau”, „nu am chef”, „mi-e lene”. Se intampla ca momentul in care apeleaza cineva la terapie sa fie exact cand acesta se afla intr-un conflict interior, intr-un conflict intre „trebuie” si „ nu vreau”, intr-un conflict intre Parintele Critic interior si nevoile din Copil.

Nevoile narcisice timpurii

Traim intr- o lume de copii in care cautam un model parental care sa ne satisfaca nevoile de copii. Nevoile specifice de dezvoltare neamplinite in copilarie au consecinte in viata noastra ca aduti.

Vasile Dem Zamfirescu scrie in cartea “Nevroza balcanică” despre deficitele narcisice timpurii: “…specifica pentru romani este prelucrarea defectuoasă a conflictelor narcisice, generate de deficite narcisice timpurii. Astfel de tulburari ale sentimentului valorii proprii se exprima mai ales prin depresie, lipsa bucuriei de a trai, hipersensbilitate fata de lezarile narcisice, rusine …”

O mare de lacrimi neplanse

Traim intr-o societate unde este multa tristete neexprimata. Pare sa fie multe lacrimi „neplanse” si dolii nefacute.

De multe ori in societatea noastra persoanele care trec prin doliu se simt izolate cu durerea lor. Cei din jur le transmit de multe ori mesaje ca este timpul sa mearga mai departe si ca trebuie sa fie puternici. Si atunci, cel aflat in doliu se inchide in sine, se izoleaza de lume pentru ca nu poate merge mai departe, pentru ca el inca sufera si nu este pregatit sa mearga mai departe. Cei din jur insa pot simti ca pentru cel aflat in doliu ei nu mai sunt importanti, ca acestuia nu ii mai pasa de ei si atunci considera ca procesul de doliu a tinut destul.

De multe ori motivul pentru care acestia nu pot accepta procesul de doliu este ca ei au la randul lor un doliu neincheiat, un doliu dureros fata de care s-au indepartat, pe care l-au reprimat. Asta pana cand cineva care este in doliu le poate retrezi durerea pierderii lor si ca sa se protejeze stau departe de cel aflat in doliu ca sa nu se „molipseasca”.

Cu cat am fost mai atasati de cineva cu atat doliul este mai intens, mai dureros. Insa este un proces necesar. Doar trecand prin doliu putem sa cream noi relatii, sa ne reatasam de alti oameni, sa formam noi legaturi.

Eticheta „esti nebun”, “esti cu capul”

Numai “nebunii” apeleaza la psihoterapie. Daca apelezi la un psihoterapeut esti “nebun”, “esti cu capul”.

Este o credinta destul de des intalnita in societatea noastra. Dar ce inseamna a fi “nebun”?

A fi „nebun” are o conotatie peiorativa in societate. La nivel social a fi „nebun” reprezinta ceva de neacceptat.

Conform DEX online a fi nebun inseamna: “Om care sufera de o boala mintala, alienta, dement”, “Persoane care sufera de tulburari psihice grave”.

Boala mentala din perspectiva transgenerationala nu este altceva decat multa durere cronica care nu a fost abordata, al carui sens si radacini nu s-au gasit si ea se perpetueaza de-a lungul generatiilor. Poate avea in spate o fapta foarte dureroasa, de neacceptat in sistemul familial.

Durerea netratata se cronicizeaza si se poate transmite mai departe generatiilor urmatoare. Boala mentala este produsul a mai multor generatii. Freud spunea ca sunt necesare doua – trei generatii pentru a „fabrica” un psihotic.

De unde conotatia peiorativa?

Pentru a intelege de ce a fi „nebun” trezeste teama in oameni o sa ma introc la inceputurile psihiatriei in Romania.

A fi considerat nebun insemna sa fii inchis cu forta intr-un azil, azil aflat in afara orasului. Inseamna sa fii exclus de societate, sa nu fii acceptat: „…bolnavii mentali – „nebunii” – erau nelinistiti sau agitaţi, faptul nu se prea vedea la lumina vietii sociale, caci erau inchisi in spatiile de claustrare ale azilelor. Acestea aveau gratii la ferestre, usile se incuiau bine cu cheia, in jur erau ziduri, iar asezarea lor era in afara oraselor.” (Lazarescu, pag 8, 2013)

Durerea psihica este exclusa de societate. Este impinsa la marginea societatii, ascunsa. Cei care sufera de tulburari mentale trebuie tinuti la distanta ca sa nu „contamineze”si pe altii, sa nu trezeasca propria suferinta interioara.

Desi in anii 60 -70 „a crescut interesul fata de viata interioara a bolnavului psihic, fata de fragilitatea sa sufleteasca, care daca nu e luata in considerare, ci tratata cu rejectie si paternalism, accentueaza simptome initial minore, putand duce la cronicizare.” (Lazarescu, pag 13, 2013), inca in societate, in constiinta oamenilor exista aceasta respingere a celor care au o suferinta sufleteasca. Insusi individul care are o suferinta interioara refuza sa apeleze la un specialist pentru ca durerea in sine este etichetata ca „fiind nebun” si „nebunii” sunt marginalizati, exclusi, respinsi.

O alta radacina a sensului peiorativ, a temerilor legate de eticheta “esti nebun” poate fi si in folosirea psihiatriei in comunism ca mod de persecutie politica. Cei care se impotriveau comunismului erau “inchisi” in spitalele de psihiatrie si considerati a fi “nebuni”.

Un alt aspect pe care l-am observat este ca unii oameni care nu pot contine teama, furia, stresul celui cu care au o interactiune ii arunca intr-o doara „esti cu capul …” atunci cand celalalt isi manifesta stresul, teama, furia. Ceva este in neregula cu celalalt daca manifesta asa emotii puternice. Pare sa fie un mod de a se proteja de incarcatura emotioanala a interlocutorului. De propriile emotii neasumate si necontinute pe care vrea sa le tina in continuare ascunse.

Cand, insa, suferinta este prea mare si nu o mai pot ignora, abia atunci, poate, persoana in suferinta cauta suport. Nu ca vrea asta, ci ca nu mai stie ce sa faca.

Cu un astfel de trecut inca in societatea actuala a fi considerat „nebun” trezeste teama. A avea o suferinta psihica trezeste teama si este de neacceptat.

Psihoterapia

Psihoterapia poate sa te ajute daca treci printr-o suferinta psihica. Nu are ca scop sa te excluda, sa te respinga, sa te judece pentru ca suferi. Psihoterapia te poate ajuta sa vindeci aceasta suferinta sufleteasca.

Asa cum, daca suntem bolavi mergem la medic si acesta ne da un tratament si ni se pare firesc sa fie asa, daca ne doare maseaua mergm la stomatolog, asa si cand avem o suferinta sufleteasca putem apela la un psihoterapeut.

Bibliografie:

„Nevroza balcanica”, Vasile Dem Zamfirescu, Edituta Trei, 2012

„Ma dor stramosii: Psihogenealogia sau cum sa ne schimbam viitorul cunoscandu-ne trecutul”, Patrice Van Eersel, Editura Philobia, 2011

“Tratat de Psihiatrie Psihodinamica”, Glen O. Gabbard, Editura Trei, 2007

„Medicina psihiatrica la cumpana dintre milenii”, Prof Dr. Mircea Lăzărescu, Editura Victor Babeș, 2013

“Comunism si represiune in Romania. Istoria tematica a unui fratricid national”, volum coordonat de Ruxandra Cesereanu, Editura Polirom, 2006